Potentialul turistic al judeţului este legat de aşezarea sa pe locul vechilor codrii ai Vlăsiei şi a zonelor de pădure rămase, precum şi a prezenţei în regiune a lacurilor şi a vechilor mânăstiri ortodoxe împreună cu muzeele acestora. O atracţie deosebită o reprezintă posibilitatea pescuitului, sporturile nautice, vânătoarea şi accesul la valori culturale de patrimoniu. Avem ca principale puncte de atracţie: Căldăruşani, Râioasa, Cernica, Snagov, şi Mogoşoaia, ce reprezintă complexe alcătuite din păduri, lacuri, şi mânăstiri. Cele mai importante păduri sunt cele de la Căldăruşani, Snagov şi Râioasa. Sunt alcătuite din diverse specii de arbori, unele foarte rare, având o floră şi faună foarte bogată. Pădurea Snagov face parte dintr-o rezervaţie naturală, conservând atât flora cât şi fauna. Lacul Snagov face parte din aceeaşi rezervaţie, conservându-şi minunata floră, în special nuferii albi şi galbeni, lotusul şi stuful. Mânăstirile au fost construite începand cu evul mediu, pe malurile şi insulele lacurilor. Majoritatea dintre ele au muzee în care sunt expuse manuscrise vechi, obiecte de cult şi arta sacră.
MÂNĂSTIREA CĂLDĂRUŞANI
Reprezintă una dintre cele mai preţioase ctitorii feudale ale judeţului Ilfov, fiind situată la 35 km de Bucureşti, în partea de nord-est, într-o peninsulă înconjurată de apele lacului Căldăruşani. Se spune că la început, peninsula a fost un ostrov, despărţit de mal de o fâşie îngustă de apă. În jur se întindeau codrii seculari ai Vlăsiei, refugiu al haiducilor şi al celor prigoniţi de soartă sau porniţi în bejenie. Pe aceste meleaguri, pline de farmec şi pitoresc, a hotârit domnitorul Matei Basarab să ridice sfânta mânăstire întru lauda sfântului mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Locul a fost cumpărat de către domnitor în anul 1637. Matei Basarab, ctitor şi iubitor de cultură, pomeneşte într-un hrisov din 1641 despre mânăstirile închinate, printre care se regăseşte şi cea de la Căldăruşani. Mânăstirea a reprezentat un important centru de cultură unde s-au acumulat colecţii bogate de manuscrise bisericeşti realizate de călugări, tipărituri religioase.
MÂNĂSTIREA CERNICA
Situat la 12 km de Bucureşti, lăcaşul face parte din teritoriul administrativ al comunei Pantelimon. Pe malul sudic al lacului Cernica, pe un promontoriu care înaintează în mijlocul apelor, se află o preţioasă rezervaţie arheologică formată dintr-o vastă necropolă neolitică. Mânăstirea Cernica a fost construită iniţial în 1608, din lemn, cu hramul “Sfântul Nicolae”, de către Cernica Ştirbei (mare vornic al lui Mihai Viteazul şi al lui Radu Şerban) şi refăcută între anii 1781-1786. Pe acest loc astăzi se află biserica “Sfântul Nicolae” din Ostov, edificiu de mari proporţii, construit în 1815, în timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. Biserica principală a mânăstirii Cernica, cu hramul Sfântul Gheorghe, a fost ridicată între anii 1831-1842, de către Calinic şi arhiereul Ioanichie Stratonichios. Avariată de cutremurul din 1838, biserica a fost refăcută sub domnia lui Alexandru Ghica, în 1842 şi restaurată cu tot ansamblul mânăstiresc, de către patriarhul Justinian, între anii 1965-1967. Portretele ctitorilor acestei biserici, aflate în pronaos sunt opera pictorului Sava Hentia.
Un loc aparte îl reprezintă cimitirul mânăstirii, rezervat la început monahilor, care a primit pentru odihna veşnică personalităţi ale ţării precum: mitropolitul Nifon, marele ban Tudor Văcărescu, scriitorul Gala Galaction, pictorul Ion Tuculescu,etc.
MÂNĂSTIREA SNAGOV
Reprezintă cea mai preţioasă piesă din salba mânăstirilor ce înconjoară Bucureştiul. Situat în nordul judeţului Ilfov, la 30 de km de Bucureşti, lăcaşul bisericii mânăstirii Snagov, adevărată bijuterie de arhitectură medievală, domină ostrovul din mijlocul lacului, încărcat de istorie şi legendă.
Mânăstirea Snagov a fost ridicată pe locul unei străvechi aşezări dacice. Descoperirile din 1933 au dat la iveală fundaţiile unui edificiu monahal, precum şi monede din timpul domnitorului Mircea cel Bâtran, perioadă din care provine şi cea mai veche atestare a mânăstirii. Actuala biserică a fost refacută din cărămidă, în stil bizantin, atonit, între 1517-1521, de către domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521), suferind mai apoi prefaceri în timpul lui Vlad Ţepeş şi Mircea Ciobanul. În interiorul monumentului conservat, care a suferit numeroase transformări şi restaurări, se pot distinge fresce din secolul al XV-lea, precum şi portretele lui Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie şi ale lui Mircea Ciobanul cu familia sa.
Faima mânăstirii Snagov este legată de personalitatea aprigului voievod Vlad Ţepeş, care a fortificat edificiul, a construit un pod, un turn de clopotniţă, o fântână, un tunel de refugiu, precum şi o închisoare pentru trădători şi răufăcători. Ucis în pădurea din preajma Băltenilor, în 1476, Vlad Ţepeş a fost înmormântat la Snagov, unde se află lespedea sa funerară. Cercetările nu au confirmat însă existenţa trupului voievodului, care a fost urmărit şi după moarte de ura duşmanilor. Tot aici, şi-a gasit sfârşitul, în decembrie 1662, şi bătrânul postelnic Constantin Catacuzino, victimă a intrigilor boierilor în lupta pentru domnie.
Martoră tacută a capriciilor istoriei şi loc de refugiu în vremi de restrişte, mânăstirea Snagov a cunoscut perioade de strălucire sau decădere, căpătând o aureolă de sublim tragic. Încă din 1643 Matei Basarab instalase aici o tipografie dar apogeul cultural a avut loc în timpul lui Constantin Brâncoveanu, când stareţ al Snagovului a fost eruditul cărturar Antim Ivireanul (1650-1716), devenit mai târziu mitropolit al Ţării Româneşti. El a tipărit cărţi în greacă, slavonă, şi arabă care au dus faima meşterilor de la Snagov până în Grecia, Asia Mică şi Egipt. Din păcate, destinul tragic al marelui ctitor de cultură, care a fost Antim Ivireanul, ucis de turci în 1716, aminteşte de sacrificiul continuu al cărturarilor care au rezistat vremurilor potrivnice, cultivând hrana spirituală a românilor.
Biserica afectată de cutremure a fost refacută de mai multe ori.
MÂNĂSTIREA SAMURCĂSEŞTI
Aflată în peisajul pitoresc, străbătut de râul Ciorogârla, mânăstirea a fost zidită în 1808, de vornicul Constantin Samurcaş şi soţia sa Zoe.
Biserica are o singură turlă, de mare frumuseţe arhitecturală, şi un pridvor deschis, cu coloane din cărămidă aparentă, cu fus în torsadă şi capiteluri de piatră. În pronaos, absidele alcătuiesc trei altare. Catapeteasma din lemn sculptat este cea originală, din 1808. Sfinţirea lăcaşului s-a făcut abia în 1870, după ce Gheorghe Tăttărescu a terminat pictura.
Biserica a suferit de-a lungul timpului, datorită unui incendiu din 1914, în primul razboi mondial, când trupele de ocupaţie au luat cele două clopote şi apoi, la cutremurul din 1940, care a avariat lăcaşul în întregime. Acesta a fost rezidit între anii 1940-1943, respectându-se arhitectura originală.
PALATUL FAMILIEI ALEXANDRU GHICA
Palatul se află în comuna Moara Vlăsiei atestată documentar pentru prima oară în 1622. Până în anul 1807 moşia era a boierului Ianache Mavrodin, care o vinde lui D. Ghica. Acesta o lasă moştenire lui Alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti (1834-1842) şi apoi caimacam (1834-1858).
Dimitrie Ghica începe construcţia palatului, ca reşedinţă de vară, într-o arhitectură clasică franceză, având o terasă orientată spre gradină şi perfect încadrată în peisagistica locului.
În anul 1924 palatul a fost donat Academiei Române în administrarea
căreia se află şi în prezent.
PALATUL ŞTIRBEY
În anul 1845, principele Barbu Ştirbey (1844-1856) devine proprietarul moşiei de la Buftea, unde şi-a amenajat probabil o casă de vară. Edificiul actualului palat a fost ridicat în anul 1864, de fiul acestuia, Alexandru Stirbey, în ambianţa unui frumos parc de arbori seculari. Clădirea, cu arhitectură sobră, are faţada cu ancadramente de piatră, cu motive decorative simple, care dau edificiului rafinament şi eleganţă. În parc a fost construită şi o capelă, realizată în stil eclectic, cu influenţe bizantine, gotice şi de Renaştere, având o scară dublă din marmură de Cararra.
După 1895, proprietarul moşiei devine fiul său, Barbu Ştirbey, care a realizat aici, una din marile ferme ale ţării. El a fost primul care a introdus în România cultura bumbacului şi a orezului. A înfiinţat pepiniere de viţă americană, o lăptărie şi o moară iar în 1902 a construit o fabrică de vată şi pansamente. Barbu Ştirbey s-a bucurat de încrederea şi prietenia familiei regale a României, fiind numit sfetnicul acesteia şi chiar prim-ministru.
După anul 1950 palatul a fost amenajat pentru protocol, iar după 1990 palatul a fost amenajat ca hotel iar parcul a fost deschis pentru public.
Palatul familiei Ştirbey
Capela familiei Ştirbey
C.O.R.
Centrul Olimpic “Sidney 2000” al Comitetului Olimpic Român a fost construit în 1996-1997 în comuna Ciolpani - sat Izvorani.
Ansamblul cuprinde un hotel, un restaurant, un club, o sală polivalentă, 5 săli de şedinţă, sala de fitness şi piscină în aer liber.
CORBEANCA
“Paradisul verde”, cartier de vile construite pe malul lacului.
AEROPORTUL INTERNAŢIONAL “HENRI COANDĂ”-OTOPENI
Institutul Naţional de Statistică